Ecotehnologii circulare pentru materii prime în infrastructuri energetice urbane
Dr. Ec. Ilie Ionel CIUCLEA
Cartea de față este rezultatul unor îndelungi căutări, comparații, sedimentări de idei, concepte și soluții obținute din dezbateri cu oameni de știință și colaboratori, specialiști, cercetători, întrevederi oficiale cu responsabili și decidenți politici și strategici, participări la conferințe internaționale pe meridianele globului la care știința ecotehnologică s-a dovedit a fi tehnocratică și corporativă, mai presus de contradicții ori antagonisme intersubiective, politice sau de interes imediat.
În prefața acestei lucrări domnul prof. univ. dr. Ion VERBONCU face următoarele precizări: „Pe bună dreptate, economistul Ilie Ionel CIUCLEA, autorul prezentei lucrări intitulate Bazele economiei circulare. Ecotehnoligii circulare pentru materii prime în infrastructuri energetice urbane, observă că economia prezentului, în context funcțional și operațional, rămâne cantonată în liniaritate, iar managementul este angajat ca știință și artă în asigurarea conceptuală și instrumentală a orientării decidenților individuali și colectivi în atingerea obiectivelor, prin planificarea sensurilor evolutive pentru supraviețuirea tehnico-economică, formulată și formalizată încă tradițional în firme.
Volumul de față reprezintă un demers științific important, de frontieră în domeniul economiei și ingineriei contemporane aflate în proces de autodefinire a vectorilor lor inovativi pentru avansarea spre o lume mai durabilă”.
Capitolul I al lucrării este intitulat Tendințe de instaurare a economiei circulare și arată incipiența apariției economiei circulare, respectiv instaurarea dominației ecotehnologiilor.
Se observă că, din perspectivele sustenabilității mediului înconjurător afectat de deșeuri, scenariile, alternativele ori variantele/soluțiile pot fi operaționalizate doar inter- și multidisciplinar.
În capitol este lansată și înfățișată semnificativ teza transformării „consumatorilor” în „utilizatori”, ceea ce semnalează începutul aplicării conceptului de desființare a deșeurilor.
Capitolul II poartă denumirea Afectarea capacității ambientale a mediului și cuprinde descrieri ale influenței deșeurilor asupra calității factorilor de mediu, fiind lansată concepția revenirii la mulțimea de cicluri naturale ale vieții prin retransformarea proceselor și fenomenelor liniare generatoare de deșeuri. Este lansată aprecierea că există subvenții dăunătoare mediului, iar acestea pot fi contracarate de elemente de reformă fiscală consolidată.
În Capitolul III intitulat Ecotehnologizarea circulară. Reconceptualizarea risipei sunt exprimate rezultate ale cercetării întreprinderii de mediu în context de intereconomicitate, fiind sistematizate elementele manageriale structurale asiguratorii pentru funcționarea specifică a întreprinderilor de mediu (deșeuri).
Este promovată teza originală a integrării modulare a concepției și operaționalizării tratării deșeurilor pentru prevenirea, colectarea și valorificarea acestora, bazată fundamental pe conceptualizarea și reconceptualizarea risipei.
Capitolul IV al lucrării are denumirea Ecocircularitatea energetică, în cuprinsul căruia se demonstrează nevoia de participare a deșeurilor la construirea grupei de materii prime energetice în infrastructurile urbane. Se confirmă ideea că reciclarea energetică a deșeurilor municipael induce, în fapt, participarea energiei la circularizarea economică generală.
În legătură cu concepția de mai sus se află ecocircularitatea economică a resurselor/rezervelor de materii minerale și energetice, marcând un nou aliniament economic-ingineresc, și anume acela al circularității condiționalităților pentru afaceri de mediu prin valorificarea materială și energetică a reziduurilor și deșeurilor.
În Capitolul V al lucrării de față este lansat Modelul economic circular, bazat pe participarea la soluționarea problemei deșeurilor, la obținerea sustenabilității generale combinând sustenabilitațile secvențiale, căutând direcțiile optime de avans concurențial și inovativ ale întreprinderilor de mediu.
În manieră originală, în capitol se propane înlocuirea modelului economic liniar contemporan cu modelul economic circular.
Capitolul VI intitulat Modelarea strategică și tactică a economiei României pentru trecerea la economia circulară cuprinde referiri la obiectivitatea actelor decizionale investiționale de factură strategic în domeniul economiei circulare a deșeurilor prin modelarea varietății diferențiabile și a subcâmpurilor tensionale aferente.
Sunte prezentate elementele constitutive ale modelului strategic și tactic propus pentru alinierea Românieila tendințele în domeniul folosirii deșeurilor în economia circulară și este deslușită semnificația productivității resurselor într-un program denumit „zero deșeuri” în România și UE. Modelarea corelativă a raportului dintre creșterea economică și afectarea mediului este folositoare la fundamentarea creșterii economice și a întrezăririi căilor de manifestare a sustenabilității transgeneraționale în economia circulară.
Capitolul VII are titlul Afectarea capacității ambientale a mediului minier și urban. Studiu de caz comparativ: Valea Jiului – regiunea București – Ilfov .
În principal este reflectată influența deșeurilor miniere și municipale asupra calității factorilor de mediu, fiind realizate comparații, evidențiate aspecte comune, echivalențe și diferențieri între cele două zone cercetate.
Elementele de fezabilitate și fiabilitate conceptuală/modelistică pentru Complexul Integrat pentru Tratarea Energo-Termică Avansată a Deșeurilor – CITETA sunt asociate aserțional cu subvențiile dăunătoare mediului și elemente de reformă fiscală consolidată în domeniu.
Capitolul VIII, având denumirea Considerații finale. Propuneri și recomandări, aduce în față sinteza elementelor contributive în plan științific din tema cercetată și expusă în cartea de față. Sunt avansate concluzii finale, propuneri și recomandări. Lucrarea cuprinde indexuri din care reiese numărul de desene, figuri, scheme, formule matematice, concepte, expresii și noțiuni, în proporție covârșitoare creație originală a autorului, intrate sub incidența copyrightului științific.
În esență, cartea de față este profund originală și poate fi considerată noutate cu înalt răsunet în domeniu, lucrare de deosebită amplitudine științifică, de mare actualitate.